Napoli: „L-am vrut pe Șoavă, dar și un italian”

Redactor:
Narcis Drejan
Napoli: „L-am vrut pe Șoavă, dar și un italian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Universității Craiova, Nicolo Napoli, a confirmat discuțiile cu un atacant italian în vârstă de 30 de ani. Întrebat la finalul conferinței de astăzi dacă este vorba de Rossini, de la Livorno, Napoli a spus: „Da, jucător interesant. A dat și gol cu Ascoli în ultima etapă. În rest, eu sunt mulțumit de campania de achiziții. Discutasem să-l aducem pe Șoavă, am căzut de acord cu Adrian Mititelu, însă eu am vorbit și în Italia cu un atacant. Acum s-au întors Tănasă și Njock, îi mai avem pe Șoavă și Merlier, deci nu cred că mai este nevoie de alți fotbaliști. Se poate spune că am încheiat și campania de achiziții. Îmi doresc din tot sufletul să ajungem în Cupa UEFA”, a precizat Napoli.

Italianul a confirmat că amicalul dintre Universitatea Craiova și Fiorentina de la Coverciano nu se va mai disputa, dar oltenii vor disputa o partidă de pregătire cu danezii de la Midtjyland, care ocupă locul 4 după 17 etape în Superligaen.

Adrian Mititelu a confirmat că este posibil ca perioada de transferuri să fi luat sfârșit la Universitatea Craiova. „Pe lângă Tănase și Njock, care s-au întors, i-am adus pe Merlier și Șoavă. Am căzut de comun acord cu Nicolo Napoli în privința transferurilor și cred că ne-am acoperit. Cu aceste achiziții mă gândesc să avem maxim o înfrângere în returul Ligii I”, a spus Mititelu. Acesta a glumit și pe seama transferului lui Mirel Rădoi la Al Hilal, după ce l-a văzut pe Șoavă îmbrăcat în tricoul alb-albastru: „În sfârșit, la 28 de ani a ajuns și Mirel Rădoi să îmbrace tricoul pe care și-l dorea, acela alb-albastru”.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×